Atelierele PROF III și PROF IV

14-16 decembrie 2022

În perioada 14-16 decembrie 2022, Ministerul Educației împreună cu Casele Corpului Didactic partenere au organizat și desfășurat Atelierele de lucru PROF III și PROF IV, în cadrul Proiectului Profesionalizarea carierei didactice – PROF, POCU/904/6/25/Operațiune compozită OS 6.5, 6.6, cod SMIS 146587, al cărui obiectivul principal este asigurarea mentoratului profesional pe durata întregii cariere didactice, în sistemul de învățământ preuniversitar, prin crearea unui sistem național coerent și fiabil de formare profesională și de dezvoltare a competenței didactice, ca formare psihopedagogică, necesare ocupării și exercitării unei funcții didactice precum și obținerii performanței pedagogice în învățământul preuniversitar din România, în activitatea de predare/ formare și în activitatea de management educațional, în contextul procesului global de digitalizare a sistemelor de educație.

Activitățile susținute în cadrul atelierelor au vizat asigurarea cadrului operațional privind profesionalizarea în cariera didactică, prin mentorat, ca urmare a transformărilor/modificărilor normative, naționale și internaționale, privind procesul educațional, cariera didactică și activitatea didactică.

Tematicile atelierelor au promovat modelul colaborării pedagogice, exemplele de bună practică în cadrul comunităților de învățare cu privire la stagiile de practică pedagogică, la incluziunea în educație, învățarea în context blended-learning.

Sesiunile de formare din cadrul atelierelor de lucru au avut un caracter interactiv, fiind susținute atât de experți – membri ai echipei Ministerului Educației și ai partenerilor universitari și preuniversitari, cât și de cadre didactice din Bazele de Practică Pedagogică (BPP), profesori care predau discipline psihopedagogice și/sau metodice în cadrul liceelor cu profil pedagogic, facilitând reflecția participanților cu privire la condițiile de transfer ale unor bune practici și la posibile arii de cooperare.

Atelierele au fost organizate și desfășurate atât în format in situ, cât și în format blended learning / online, în rețeaua bazelor de practică pedagogică – BPP.

CCD BACĂU- pentru județele Bacău, Brașov, Neamț și Vaslui

CCD BISTRIȚA-NĂSĂUD – pentru județele Bistrița-Năsăud, Cluj și Maramureș

CCD BRĂILA – pentru județele Brăila, Buzău, Galați, Vrancea

CCD CONSTANȚA – pentru județele Constanța, Călărași, Ialomița și Tulcea

CCD DOLJ – pentru județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea

CCD HUNEDOARA – pentru județele Hunedoara, Alba, Arad, Caraș-Severin și Timiș

CCD ILFOV – pentru județul Ilfov și municipiul București

CCD IAȘI – pentru județele Iaşi, Suceava şi Botoşani

CCD MUREȘ – pentru județele Mureș, Covasna, Harghita și Sibiu

CCD PRAHOVA – pentru județele Prahova, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu și Teleorman

CCD SĂLAJ – pentru județele Bihor, Satu Mare și Sălaj