Stagii practice pedagogice

Ghid de practică pedagogică

Ghidul de practică pedagogică reprezintă o resursă didactică utilă pentru profesioniștii care organizează și desfășoară practica pedagogică a elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar pedagogic și a studenților din cadrul universităților de stat și particulare, integrați în formarea pentru cariera didactică în cadrul bazelor de practică pedagogică – BPP, prin programele de licență Pedagogia învățământului primar și preșcolar, Psihopedagogia specială, precum și a studenților înmatriculați în programele de formare în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică de Nivel I (licență sau postuniversitar) și II (masterat sau postuniversitar), precum și a studenților masteranzi ai programului de Masterat didactic.

Ghidul, este editat online la Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu

Toate materialele sunt elaborate în cadrul proiectului sistemic noncompetitiv Profesionalizarea carierei didactice – PROF, proiect cofinanțat din Fondul Social European – Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, al cărui beneficiar este Ministerul Educației.
Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Axa Prioritară 6: Educație și competențe
Operațiunea compozită OS 6,5 6,6
POCU/904/6/25/146587
Conținutul acestor materiale nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.