Conferința Internațională PARTAJARE ȘI ÎNVĂȚARE PENTRU MENTORAT ÎN EDUCAȚIE
(SHARING AND LEARNING FOR MENTORING IN EDUCATION)

9 – 12 noiembrie 2023

Introducere

Conferința internațională PARTAJARE ȘI ÎNVĂȚARE PENTRU MENTORAT ÎN EDUCAȚIE este organizată de Ministerul Educației din România, în cadrul Proiectului strategic Profesionalizarea carierei didactice – PROF (ID proiect: POCU/904/6/25 /146587), în parteneriat cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș.

Activitățile de mentorat sunt importante în contextul dezvoltării profesionale continue și în sprijinirea dezvoltării carierei didactice. În multe sisteme educaționale s-au înregistrat progrese importante pentru a asigura dezvoltarea procesului de mentorat atât în practica pedagogică, cât și în cariera didactică. În acest sens, mai multe aspecte privind cadrul legislativ, teoretic și metodologic trebuie abordate într-o „perspectivă a bunei practici”.

Scopul conferinței este de a oferi un cadru pentru dezbateri privind mentoratul de carieră didactică (inițială și continuă), de a stimula schimbul de bune practici și strategii în diferite țări, de a discuta provocările în diferite contexte naționale, de a crea direcții pentru o abordare unitară a aspectelor legislative, teoretice și metodologice ale mentoratului. De asemenea, suntem foarte interesați de prezentarea rezultatelor Proiectului „Profesionalizarea carierei didactice – PROF” pentru a integra exemple de bune practici în contexte naționale și internaționale.

Conferințele vizează părțile interesate și profesioniștii implicați în acest domeniu (profesori implicați în formare, profesori, cercetători, mentori, directori de școli) care au implementat Proiectul strategic „Profesionalizarea carierei didactice – PROF”.

Volumul Conferinței și Prezentări

FRIDAY, NOVEMBER 10, 2023 – Presentations

Massimiliano FIORUCCI, PhD, Roma Tre University, Italy, Giovanni MORETTI, PhD, Roma Tre University, Italy, Massimo MARGOTTINI, Roma Tre University, Italy
Rosa Eva VALLE, PhD, University of Leon, Spain, Margarita COSMEN GARCÍA, PhD, University of Leon, Spain
Davide CAPPERUCCI, PhD, University of Florence, Italy, Martin DODMAN, University of Florence, Italy
Mercè MOREY LÓPEZ, PhD, University of the Balearic Islands, Spain, Olaya ÁLVAREZ GARCÍA, PhD, University of the Balearic Islands, Spain Jordi VALLESPIR SOLER, PhD, University of the Balearic Islands, Spain
Lucia SAVA, PhD, “Ion Creangă” State Pedagogical University of Chișinău, Republic of Moldova Viorica ANDRIȚCHI, PhD, “Ion Creangă” State Pedagogical University of Chișinău, Republic of Moldova Tatiana VERDEȘ, PhD, “Ion Creangă” State Pedagogical University of Chișinău, Republic of Moldova
Carmen SANJUAN GONZALEZ, Department of Education in Catalonia, Spain Maria Carmen RODRÍGUEZ MORENO, Department of Education in Catalonia, Spain

SATURDAY, November 11, 2023 – Presentations

Raquel Lucia PÉREZ BRITO, PhD, University of La Laguna, Tenerife, Spain
Łukasz TOMCZYK, PhD, Jagiellonian University, Poland
Celia FERNANDEZ SARMIENTO, PhD, University of Las Palmas de Gran Canaria, Spain Manuel Avelino PESTANO PÉREZ, PhD, European University of Canary, Spain Haridian RODRIGUEZ FARINA, Tenerife Science and Technology Park, Spain
Daniel MARA, PhD, “Lucian Blaga” University of Sibiu, Romania Mușata BOCOȘ, PhD, Babeș-Bolyai University, Cluj-Napoca, Romania
Robert PFÜTZNER, PhD, “Lucian Blaga” University of Sibiu, Romania
Christian DISTEFANO, PhD student, University of Florence, Italy

Participanți

Conferința se adresează profesioniștilor implicați în formarea inițială și continuă a cadrelor didactice, cercetătorilor, factorilor de decizie, profesioniștilor didactici universitari, profesioniștilor didactici de licee pedagogice și școli de aplicații, specialiști în științe ale educației.

 

Tematici

Termene limită

Program

Sesiuni paralele

Ateliere tematice

Sesiunile paralele includ ateliere tematice bazate pe prezentările din plen. Invitații vor își vor oferi contribuția cu privire la tematică și vor modera discuțiile și activitățile.

Tematicile atelierelor oferite în prima sesiune paralelă vor fi abordate dintr-o perspectivă complementară în a doua sesiune paralelă de vineri și sâmbătă.

 

Workshop A: “Signature pedagogies” in teachers` mentoring (Room MP06)
Contributors/speakers: Mihaela VOINEA, PhD, Daniela NECȘOI, PhD, Transilvania University of Brașov

Workshop B: Why Mentors Need Mentoring, Too? (Room MP17)
Contributors/speakers: Alina MAG, PhD, “Lucian Blaga” University of Sibiu, Letiția TRIF, PhD, “1 Decembrie 1918” University, Alba Iulia, Adina GLAVA, PhD, Babeș-Bolyai University, Cluj-Napoca, Mihaela NEACȘU, PhD, University of Pitești

Workshop C: The evaluation of the educational needs for the design of didactical activities from the mentoring perspective (Room M210)
Contributors/speakers: Doina BUTIURCA, PhD, Bianca HAN, PhD, “George Emil Palade” University of Medicine, Pharmacy, Sciences and Technology of Târgu Mureș

Workshop D: Re-thinking the teaching career: needs, challenges, policies and career paths (Room M404)
Contributors/speakers: Simona MARIN, PhD, “Dunărea de Jos” University of Galați, Laura ȘERBĂNESCU, PhD, University Politehnica of Bucharest, Claudiu LANGA, PhD, University of Pitești, Otilia CLIPA, PhD, University “Ștefan cel Mare” of Suceava, Simona VELEA, PhD, National School for Political Studies and Public Administration, Bucharest

Workshop E: Strategies for promoting mentors’ well-being (Room 45)
Contributors/speakers: Ramona HENTER, PhD, Daniela POPA, PhD, Transilvania University of Brașov

Workshop F: Nurturing Mentoring Relationships: Guidelines to Implement a Resilience-based Approach (Room M407)
Contributors/speakers: Roberta RENATI, PhD, Natale Salvatore BONFIGLIO, PhD, NOAH Pavia, Italy

 

Workshop A: Modern conception and organization of mentoring activities (Room 34)
Contributors/speakers: Arina MODREA, PhD, Andreea BAN, PhD, “George Emil Palade” University of Medicine, Pharmacy, Sciences and Technology of Târgu Mureș

Workshop B The mentor, on the lookout for learning issues in the classroom (Room 35)
Contributors/speakers: Carmen Maria CHIȘȘIU, PhD, “Lucian Blaga” University of Sibiu

Workshop C: Specific mentoring activities at primary level at the beginning of the teaching career (Room M406)
Contributors/speakers: Carmina VAKULOVSKI, Laura PIROS, Irina VASILE, Transilvania University of Brașov

Workshop D: Look at me: what do you see? Challenges of Adult Mentorship (Room 38)
Contributors/speakers: Dana RUS, PhD, Cristina STREJAC, “George Emil Palade” University of Medicine, Pharmacy, Sciences and Technology of Târgu Mureș

Workshop E: Mentoring and educational supervenience – emerging taxonomies and practices in education today. Motto: Do you think you are/could be a good mentor? Take part in this workshop and you will find out (Room 5)
Contributors/speakers: Mircea BERTEA PhD, National Association of Pedagogical Colleges and High Schools, Carmen LICĂ, Step by Step Center for Education and Professional Development, Romania

Workshop F: Training practice in blended learning system (Room 6)
Contributors/speakers: Anamaria CIOBOTARU, PhD, “Constantin Brătescu” National Pedagogical College Constanța, Simona VELEA, PhD, National School for Political Studies and Public Administration, Bucharest, Anca-Denisa PETRACHE, PhD, Director, Ministry of Education, Bucharest

 

Publicare și Ghidul autorului

Toate lucrările se trimit în limba engleză, urmând modelul specific pentru lucrările conferinței, disponibil mai jos.

Lucrări originale prezentate în cadrul conferinței vor fi incluse într-un volum al conferinței, publicat de EDITURA UNIVERSITARĂ București

Autorii sunt încurajați să trimită lucrări ce prezintă contribuții substanțiale noi în domeniul lor de cercetare.

Lucrările trimise vor fi supuse unui proces de evaluare inter pares dublu orb întreprins de 3 recenzori independenți. Înaintea procesului de recenzare, articolele vor fi testate cu un software specific pentru detectarea plagiatului.

Autorii sunt rugați să facă o verificare ortografică și gramaticală înainte de a trimit lucrarea. Standardul scăzut de limbă engleză poate duce la respingerea lucrării.

Lucrările finale se trimit ca atașament la adresa de e-mail a conferinței: prof-mentorat@ulbsibiu.ro respectând următoarea convenție de denumire a fișierelor: icslme2023_FirstName_LastName (numele primului autor).

Autorii sunt rugați să se asigure că au aplicat Șablonul și ghidul pentru redactarea lucrărilor conferinței, ce poate fi descărcat de la linkul de mai jos:

Loc de desfășurare

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Bd-ul. Victoriei, Nr. 10, Sibiu, 550024